Ne-am trezit pe la 7 cand s-au intors pescarii cu plasele de pe mare. Ne-am intins in fata corturilor si am privit lenesi procesul de scoatere a pestilor din plase, curatarea barcilor, ba chiar am ajutat si noi pescarii dandu-le un cutit in plus.

Trebuie subliniat ca la cherhanaua Vadu am gasit acei pescari-sablon pe care i-am cautat tot litoralul: erau lipoveni, cantau in rusa, erau beti de dimineata pana seara si nu pareau atinsi de vremurile de tranzitie care ni se intampla de ceva ani. Mai ales cand au auzit ca trei din noi sunt dobrogeni, au devenit foarte sentimentali si ne-au zis ca sunt siguri ca noi o sa ajungem pe Everest si la Poli si vom pune steagul romanesc (din partea Dobrogei) :).
Chiar daca erau bauti si nu are importanta ce vorbeau totusi gandurile lor aveau ceva frumos si pur; si poate si un pic de patriotism. Era tarziu si soarele ardea cu putere cand am reusit sa strangem corturile si sa ne despartim de foarte caldurosii pescari. Am pornit cu entuziasm in ultima zi de mars si dupa 4 km de plaja relativ pustie a inceput calvarul pentru noi: siruri de pescari care isi plasasera unditele pe mal exact pe portiunea mai dura a plajei pe care noi mergeam cu cel mai putin efort. Astfel ca a trebuit sa-i ocolim prin nisipul moale in care ne afundam copios si efortul se dubla. Incepeam sa avem indoieli daca marsul nostru prin locurile astea isi mai avea rostul. Trebuia totusi sa mergem pana la capat. Vorbisem cu prietenii si stiam ca ne asteptau la Capul Midia cu lucruri bune lucru care ne facea sa ne uitam pe GPS din ce in ce mai des. Pe la 12 mai aveam de mers 10 km pana la destinatie si ne-am hotarat sa facem o pauza scurta mai ales ca vedeam deja baza militara de la Midia. Fiind duminica, pe plaja erau destul de multi turisti, incat noi eram o prezenta exotica si neinteleasa.

Dupa ce am mai facut cateva poze si am luat probe de nisip am pornit din nou la drum. Mergeam spre baza militara, pe plaja rarindu-se turistii, am traversat un canal putin adinc fara sa ne mai descaltam si vorbeam ce in ce mai des cu echipa de extractie care ne descria locul in care se afla si incercam astfel sa ne dam seama cam cat mai avem. Dupa promontoriul din dreptul bazei militare am intrat intr-un golf destul de mare. Aici, pe plaja din dreptul localitatii Corbu, am facut ultimii pasi cu sandalele prin nisip. Prietenii ne asteptau. Ne-am aruncat rucsacii care ne-au chinuit atatea zile si ne-am intins pe plaja. Un soi de sfarseala vesel-tamp-melancolica ne-a cuprins pe toti. Punct.