Ne-am trezit la 5,30 cu grija caci nu trebuia sa-l ratam pe batranul pescar care urma sa ne treaca canalul. Cum nu se vedea nici o miscare pe langa cherhana, am mai lenevit un pic mai ales ca ni s-a oferit in programul de trezire un rasarit de soare spectaculos. Se vedea pe mare, in departare o barca care venea dar noi stiam ca pescarul nostru trebuia sa vina dinspre cherhana. Aveam sa constatam ca socotelile noastre erau gresite pentru ca pescarul nostru plecase foarte de dimineata sa-si stranga plasele acum deja se intorcea. Ne-am facut gramada bagajele si ne-am infiintat pe malul canalului asteptand sa trecem. Pentru ca prinsese ceva peste, batranul pescar era ceva mai comunicativ: am aflat ca a fost un an prost pentru pescuit iar concesionarea monopolista a apei ii facuse un fel de sclavi pe ?plantatie?. Era abatut si fara sperante. Aveam in fata de fapt ruina acelui sablon de pescar autentic pe care il cautam in locurile astea. Era de fapt inca o dovada pentru ceea ce noi nu vroiam inca sa recunoastem: nu mai exista astfel de oameni decat in materialele promotionale.

Ne-am adunat bagajele si am pornit destul de energici din nou spre SUD. Se anunta o zi foarte calduroasa si aveam de parcurs 28 de km pana la cherhanaua Perisor. Am mers vreo 2 km pe o carare prin iarba pentru ca plaja era foarte ingusta. In continuare pana la iesirea din golf am avut parte de o mica plaja de 1,5m latime. Dupa 7 km am ajuns la un canal de vreo 8m care banuim noi ca facea legatura cu lacul Zatonul Mic. Tarmul se schimbase radical: pentru ca marea actiona direct asupra malului, se erodase atat de mult ca nu mai exista plaja iar marea trecuse de primele randuri de stuf. Drumul nostru parea rupt. Dupa ce am traversat pe rand canalul cu mica noastra barca pneumatica, am observat ca dupa 5-6m de stuf in interiorul tarmului era un dig de aproximativ un metru inaltime si 50cm latime de scoici mari, probabil aduse de mare in timpul furtunilor. Drumul era groaznic mai ales ca mergeam prin scoici si dupa aceasta bariera de stuf nu mai adia nici un firicel de vant si era groaznic de cald. Incepuse sa apara ingrijorarea daca ne ajungeau rezervele de apa. Ca o ironie a sortii pe mal intalneam destul de des pet-uri goale de apa minerala sau sucuri de provenienta romaneasca, ruseasca sau turceasca. Pe la ora 1 am hotarat sa facem pauza de pranz mai ales ca soarele nu ne ierta. Locul ales pentru popas nu era tocmai cel mai fericit pentru ca desi era un luminis in care marea venea pana la dambul de scoici nu se putea intra in apa din cauza tulpinilor de stuf.

Dupa o ora de odihna, Mihai a inceput sa se planga de un deranjament puternic la stomac. Cauza: regimul alimentar sarac, deshidratarea puternica si senzatia de sete excesiva. Criza stomacala a avut imediat ca efect si caderea tonusului muscular. Era o situatie grea: ne aflam la 12 km de Ciotica unde stiam ca nu este nimeni si pana la Sf Gheorghe nu puteam ajunge fara barca iar in cealalta directie la 16 km de Perisor unde nu stiam daca gaseam pe cineva si mai aveam 4 litri de apa. Nu puteam sa ramanem pe loc pana isi revenea Mihai pentru ca nu aveam apa iar de campat nu se punea problema avand in vedere ca locul era expus valurilor in caz ca marea se monta. Mihai nu putea merge mai departe cu rucsacul in spate iar de carat bagajul lui de catre altcineva nu se punea problema avand in vedere ca toti rucsacii erau aproape la limita suportabilului iar drumul pe acel dig de scoici era foarte dificil. Era ora patru dupa amiaza si drumul pana la Perisor presupunea cel putin 4 ore. Situatia capata valente de criza. Cele 2 variante luate in calcul erau: sa mearga cineva sa ceara ajutorul celor de la Perisor, sau sa luam legatura cu baza. Daca situatia nu era suficient de incordata, ne-am dat seam aca ne aflam intr-un punct cu o insuficienta acoperire de semnal GSM. Am gasit la cativa metrii un punct in care Orange avea cateva linii. Am sunat intai la 955 dar fara succes. Am trimis un SMS la Yacht Club in care am descris pe scurt situatia in care ne aflam. Stiam ca ei pot lua legatura mai departe cu filiala din Tulcea care ar fi putut sa ne ajute. Intr-un tarziu am reusit sa luam legatura si telefonic la YCRR, de-abia ne auzeam si pierdeam legatura destul de des dar macar mai era cineva care stia de soarta noastra. Dupa cateva minute de tipete si intreruperi la ambele capete ale transmisiunii, doamna Mariana, s-a transformat intr-o zana buna ad-hoc care urma sa ia legatura cu YCRR Tulcea si sa coordoneze operatiunea de scoatere din impas a expeditiei. Totusi, nefiind siguri de ce se va intampla si in cat timp se va ivi solutia salvatoare, am hotarat sa ne despartim, Mihai si Doru urmand sa ramana in locul respectiv, restul echipei usurata de o parte din bagaj a demarat un mars fortat catre Perisor, urmand sa alegem solutia optima de salvare. Am hotarat sa nu mai updatam coordonatele de pe site, pana la plecarea celor doi ramanand coordonatele locului respectiv.

Fernando, Puri si Alex au plecat mai departe inaintand ca-n jungla prin stufaris-ul respectiv, care a tinut inca 4-5 Km dupa care terenul s-a luminat intr-o plaja ingusta dar pe care se putea inainta mult mai usor si repede. Problema ramanea gura Zatonului Nou care se arata destul de mare pe harta si deci ameninta sa intarzie si mai mult atingerea punctului Perisor. Am fost anuntati la un moment dat ca YCRR luase legatura cu Politia de Frontiera care promisese o salupa de recuperare. Situatia parea dezamorsata. Am continuat relaxati pana la Perisor fara sa intalnim nici o gura a Zatonului Nou. Am ajuns seara, si dupa primele vorbe schimbate cu oamenii de acolo ne-am dat seama ca oricum nu am fi putut face mare lucru nefiind nici o barca disponibila. Nu mai era insa cazul.
Vorbind cu cei doi am aflat ca erau inca in asteptarea salupei PF. Era deja ora 8. Ne-am pus pe telefoane si am aflat ca desi cei de la PF din Sf Gheorghe stiau de situatie, nu puteau sa trimita o barca datorita starii destul de turbulente a marii. Urmau sa incerce a 2-a zi dimineata. A ramas sa reluam legatura la 6AM. Pana atunci Mihai si Doru, urmau sa campeze undeva in mijlocul pustiului, pe o fasie de scoici lata de 2 m si inclinata, expusi vantului.